- Primăria comunei Vidra, judeţul Vrancea, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post contractual vacant, perioadă nedeterminată, de tehnician asistență socială, gradul profesional debutant , în cadrul Serviciului de Asistenţă Comunitară ( SAC).
Concursul se va desfăşura în conformitate cu prevederile :
Hotărârii de Guvern nr. 1336/2022 , cu respectarea OUG nr. 115/2023.
- Documente solicitate pentru înscrierea la concurs
Candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente:
-formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 din HG nr. 1336/2022;
-copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
-copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
– copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
-copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
-certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
-adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
-curriculum vitae, model comun european.
Depunerea dosarelor : 09.10.2024 – 22.10.2024, ora 16:00, la registratura Primăriei Vidra, judeţul Vrancea, str. Unirii nr. 12.
3.Condiţii de participare la concurs:
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
- a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţii specifice :
- studii medii , absolvite cu diplomă de bacalaureat.
- perfecţionare/specializare tehnician asistență socială, dovedit prin certificat, sau, după caz, prin alt tip de document de absolvirie a unei perfecţionări sau specializări ;
- Cunoştinţe de operare pe calculator – nivel mediu;
- Vechime în specialitatea studiilor – fără vechime.
- Permis de conducere categoria B
- Bibliografia şi tematica :
TITLUL III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare – cu tematica Personalul contractual din autorităţile şi instituţiile publice;
Constituţia României, republicată – cu tematica Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor din Constituţia României, republicată;
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – cu tematica Reglementări privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare;
Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – cu tematica Capitolul II Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii ;
Legea nr. 292/2011 Legea asistenţei sociale – cu tematica integrală;
Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap – cu tematica integrală ;
Legea Nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune– cu tematica integrală;
Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare – cu tematica integrală
Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice – cu tematica integrală
- Calendarul de desfăşurare a concursului:
22.10.2024, ora 16:00 : termenul limită pentru depunerea dosarelor;
24.10.2024, ora 16:00: termen limită pentru afişarea rezultatelor de la evaluarea dosarelor;
30.10.2024, ora 10:00: proba scrisă , la sediul Primăriei Vidra, str. Unirii nr. 12;
– afişarea rezultatelor la proba scrisă, la avizierul de la sediul Primăriei Vidra, str. Unirii nr. 12 şi pe pagina de internet a instituţiei : https://primariavidravn.ro/
– în termen de 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise:proba interviu, la sediul Primăriei Vidra, str. Unirii nr. 12 ;
– termen pentru depunerea eventualelor contestaţii – cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatelor ;
– 08.11.2024 termen limită pentru afişarea rezultatelor finale la sediul Primăriei Vidra, str. Unirii nr. 12- la avizier şi pe pagina de internet a instituţiei https://primariavidravn.ro/ .
Relaţii suplimentare se pot obţine la nr. de telefon 0237 673 337 sau la adresa de email primarie@primariavidravn.ro.